SCURT ISTORIC
Liceul Tehnologic ,,Ion Creanga’’ este sigurul liceu din Curtici.
Începuturile învățământului pe aceste meleaguri sunt consemnate in anul 1791 când învățător la Curtici era Ioan Selejanovici iar in anul 1793 George Popovici. In anul 1818 invatatorul Petru Ispravnic, originar din localitate, utilizează litere latine fiind printre primii care au introdus scrierea latina, in scoală la început de secol XIX. Frecventa la școala, in secolul XIX, era destul de redusa, scoală funcționând in trei localuri care aparțineau bisericii. Cel mai vechi local ar fi fost pe strada Cloșca, al doilea pe aceeași strada, iar al treilea in actuala casă parohială. Director al scolii era la mijlocul sec. XIX, Moise Mladin, iar in 1880 funcționa ca învățător Vasile Miron.
In anul 1909 începe construcția clădirii de pe strada Horea nr. 2, terminată in 1910 si cuprindea patru săli de clasa la etaj, doua săli de clasa la parter, o cancelarie, un muzeu si un apartament de locuit, destinat directorului.
In 1922 este construita o noua școala cuprinzând, la început, doua săli de clasa si locuința pentru învățător, fiind destinate scolii primare de fete (Str. 1 Decembrie ). In 1948 clădirea se mărește cu încă 6 săli de clasa si o cancelarie. La începutul sec. XX funcționau ca învățători Florian Cioara si Elvira Cioara. In anii următori școala primara a funcționat alături de una gimnaziala si un local al confesiunii evreiești.
Începând cu anul 1918 pana in anul 2004 denumirile scolii fiind următoarele:
– 1918 Școala de băieți si fete
– 1945 Școala de 7 ani nr. 1
– 1960 Școala Medie nr.1
– 1965 Liceul Teoretic „Ion Creanga”
– 1975 Școala Generala Nr. 1
– 1991 Liceul Tehnologic „Ion Creanga”
– 1998 Liceul Teoretic „Ion Creanga”
– 1999 Grup Şcolar „Ion Creangă” Curtici
– 2001 – prezent Liceul Tehnologic „Ion Creanga”