Cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, azi, 28.02.2020, la ora 9.45, Liceul Tehnologic ,,Ion Creangă’’ Curtici, a organizat în cooperare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș’’ al județului Arad și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Curtici, un execițiu privind popularizarea campaniei naționale ,,Nu tremur la cutremur’’.
Scopul acestui exercițiu a fost pregătirea personalului didactic pentru a conduce aplicarea regulilor de comportare și a măsurilor de protecție, pe timpul și imediat după producerea unui cutremur, precum și pregătirea elevilor pentru aplicarea regulilor de comportare, pe timpul și imediat după producerea unui cutremur.
La exercițiu au participat un număr de 286 elevi și 36 adulți (cadre didactice, personal angajat și voluntari din cadrul SVSU Curtici).
La exercițiu au participat un număr de 286 elevi și 36 adulți (cadre didactice, personal angajat și voluntari din cadrul SVSU Curtici).